condesatoare

Condesatorul electric este un dizpozitiv a carui fuctionare se bazeaza pe proprietatea magazinarii unei cantitati de electricitate. Condesatorul este format din doua conductoare pe propietatea inmagazinarii unei cantitati  de electricitate. Condesatorul este format din doua conductoare (denumite armaturi) separate intre ele printr-un material electroizolant (dielectric).
Marimea fizica care defineste un condesator este cpacitatea sa.
In cazul in care intra armaturi se aplica tensiunea U, exista umatoare relatie:
                                           C=Q/U, in care
C- este capacitatea cndesatorului in farazi (F);
Q - cantitatea de electricitate in coulombi (C);
U - tensiunea electrica in volti (V).

De precizat ca in tehnica ca in tehnica se foloseste subunitati ai faradului:

• milifaradul: mF= 10^-3  
• ^{microfaradul: μF= 10-6} 
• nanofaradul: nF= 10^-9
•  picofaradul: mF= 10^-12   .                                                                                                  

Clasificarea

Condesatoarele se clasifica dupa urmatoarele criterii:

1. Constructie:

• condesatoare fixe;
• condesatoare variabile;
• condesatoare semireglabile (ajustabile).

2. Natura dielectricului:

• condesatoare cu 

defecte la prize

Principalele cauze care provoca defecte la prize monofazate sint:

• supraincarcarea, prin racordarea la acestea a unor receptoare de peste 2000 W. Curentul mare care trece prin priza degaja o cantitate mare de caldura , mai mare decit cea care poate fi evacuata de catre elementele componente ale prizei. Deaceea, o parte din caldura dezvoltata se acumuleaza in aceste elemente, ducind la deteriorarea lor (deformarea sau topirea patilor izolatoare plastice).

• solicitarea mecanica , datorita introducerii si scoaterii fiselor din priza. Aceasta solicitare afecteaza stabilitatea prizei in doza, care in timp duce la solicitarea mecanica a conductoarelor de alimentare , favorizind scurtcircuitul.

Aceste solicitari duc la aparitia urmatoarelor defecte:

• distrugerea partiala sau totala a prizei (topire, ardere). Priza se inlocuieste , iar pe perete , deasupra acesteia se inscrie puterea maxima la care poate fi   utilizata priza.
• lipsa de stabilitate a prizei in doza. Se string suruburile ghearelor de fixare a prizei in doza. Totodata si suruburile de la borne.

rezistoare pentru incalzire

Rezistoarele pentru incalzire se executa numai din materiale rezistive care pt functiona la temperaturi inalte (peste 1000 *C), ca de exemplu: cromnichiel, fecral, silita, metalo ceramica etc. Se folosesc atit metale ceramice cit si materiale pe baza de carbon sinterizate.
Rezistoarele se utilizeaza fie aplicate pe suporti ceramici , fie sub forma spiralizata si sustinute de suportii ceramici. Ele se folosesc fie ca surse de caldura de uz casnic (radiatoare, plite electrice, fiare de calcat, plonjoare de incalzit apa etc.), fie ca uz industrial (aeroterme, cuptoare electrice , plonjoare pentru incalzirea matritilor).

rezistoare reglabile (Reostate)

Reostatele sint aparate electrice la care rezistenta electrica poate fi reglata. Regarea valorii rezistentei unui reostat se face cu ajutorul unui cursor care permite variatia lungimii rezistorului introdus in circuit. Variatia lungimii rezistorului se poate face continuu sau in trepte.
Deplasarea cursorului se face manual sau cu ajutorul unui motor electric (in cazul unui reglaj automat a valorii rezistentei).
Reostatele cuprind si elemente auxiliare cum sint bornele, carcasa de protectie, manete de actionare etc.
Reostatele se pot folosi: la pornirea sau pornirea si reglarea moatoarelor electrice; reglarea curentului in cuptorul electric, reglarea iluminatului cu lampi  incandescente etc.
Reostatele cu cursor au elementul rezistor din sirma infasurata pe un tub izolant  ceramic, spirele rezistorului sint bobinate alaturat.

Pentru ca spirele sa fie izolate intre ele se realizeaza oxidarea sirmei prin tratament termic dupa infasurarea pe suportul ceramic. Elementul de contact al cursorului este realizat din material arcuitor (bronz fosforos), taiat sub forma de lamele. Zona de contac intre cursor si rezistor este curatata de oxid. Reostatele cu cursor realizeaza o variatie continua a rezistentei.

rezistoare neliniare

Rezistoarele neliniare sint caracterizate prin variatia importanta a rezistentei in cazul modificarii unei marimi exterioare.

Termistoarele sint rezistoare neliniare a caror rezistenta variaza pronuntat cu incalzirea, avind un coificient de variatie a rezistentei cu temperatura negativ (rezistenta scade cu cresterea temperaturii).
Termistoarele se executa din oxizi de Cr, Mn, Fe, Cd sau Ni.
Pentru a intelege functionarea termistoarelor se foloseste caracteristica Volt-Amper sint linii drepte ce trec prin originea axelor de coordonate.

Variztoarele sint dizpozitivele constituite dintr-un semiconductor a carui rezistenta scade cind creste tensiunea continua aplicata  la bornele lui (in figura de mai sus). Ele sint utilizate in circuite pentru protectia la supratensiuni in circuite de reglare automata etc.

potentiometru

Potenţiometrul este un rezistor variabil avînd două borne fixe şi o bornă formată dintr-un cursor care alunecă pe suprafaţa rezistorului.

Potenţiometrele pot fi rectilinii sau circulare, ultimele avînd un ax de acţionare.

Potenţiometrele bobinate se realizează prin înfăşurarea unui conductor cu rezistivitate mare (manganină sau cromnichel) pe un suport izolant, exe­cutat din pertinax sau fibră vulcanică, pentru puteri mici şi din ceramică, pentru puteri mari.

Potenţiometrele chimice se realizează prin depunerea unui strat de carbon sau de metal pe un suport izolant de pertinax.

Potenţiometrele chimice se construiesc cu variaţia liniară a rezistenţei sau cu variaţia logaritmică a rezistenţei la deplasarea cursoruku. Aceste potenţiometre sînt marcate cu emblemele „lin" şi respectiv „log".

Cursorul se execută de obicei din bronz fosforos şi trebuie astfel execu­tat, încît să asigure un contact bun cu pelicula de carbon fără a produce uzura acesteia.

rezistoare chimice

Rezistoarele chimice peliculare se realizează prin depunerea pe un suport izolant ceramic a unui strat subţire (0,1 μm) conductor din carbon sau metal.

Rezistoarele cu peliculă metalică au o mare stabilitate a rezistenţei electrice la funcţionarea de lungă durată.Rezistoarele cu peliculă de carburi sau bor-carbon se execută în mai multe faze : 

• Pregătirea suportului. Pentru înlăturarea impurităţilor se aplică spălarea cu apă cu detergenţi şi decaparea în soluţie de acid fluorhidric (0,5 — 5%). După aceasta se spală cu apă caldă şi se usucă în cuptor.
• Tratamentul pirolitic urmăreşte depunerea carbonului dintr-o hidro­carbură saturată (metan, benzen etc.) pe suportul rezistenţei la o tempera­tură de circa 1 000⁰C. Piroliza se execută în cuptoare cu vid sau atmosferă neutră (azot).
• Filetarea este procesul de tăiere a şanţului elicoidal în pelicula de car­bon şi suportul ceramic cu un disc abraziv.
• Lipirea conexiunilor din cupru se face cu ajutorul aliajelor de lipire (plumb şi cositor).
• Acoperirea de protecţie se obţine cu o vopsea termorezistivă sau cu peliculă metalică. Depunerea peliculei metalice se realizează prin evaporarea în vid înaintat (10^-4 — 10^-6 torr) şi la temperatură înaltă. Variindu-se condiţiile de depunere se pot medifica proprietăţile electrice ale rezistoarelor.
• Tratamentul termic are drept scop micşorarea coeficientului de tem­peratură si uniformizarea structurii. Se realizează la temperatura de 700 . . . 900⁰ С timp de 3-50 mim.

Rezistoarele pe bază de bioxid de staniu (Sn0₂) se obţin prin depunere chimică a peliculei de staniu pe suportul izolant. Ulterior, această peliculă se oxidează prin încălzire în aer.

Rezistoarele chimice de volum se realizează dintr-un amestec ce cu­prinde : material semiconductor (grafit sau negru de fum), masa de umplu­tură (argilă, talc. sau caolin) şi un izolant (cauciuc sau răşină sintetică).

Rezistoarele de volum se introduc fie într-un tub izolant (de ceramică sau sticlă), fie se presează sub formă de vergele.

Rezistoarele de volum au următoarele avantaje: putere de disipaţie mare raportată la volum, cost scăzut, robusteţe electrică şi mecanică ridi­cate şi inductanţă proprie redusă.